Am inceput sa scriu in acest blog in limba spaniola cu dorinta de a face cunoscute simtirile mele celor ce acum ma inconjoara, persoanelor deosebite din viata mea. Reflexionand asupra acestei decizii, dar mai ales recitind intrarile in blog mi-am dat seama ca in limba spaniola, ideile mele nu au aceeasi valoare din punct de vedere estetic si nu numai ca si atunci cand as folosi pentru a-mi exprima ideile, limba mea materna.
Recitind intrarile anterioare, le gasesc seci, forma ideilor e aceeasi, dar culoarea lor nu e cea pe care eu mi-o imaginez, incercarea mea de a pune in scris sufletul meu acum mi se par niste mazgalituri negre, reci, impersonale, doage rupte ale unui butoi ce nu poate contine nimic.
Limba spaniola,ca si limba engleza, pe care le stapanesc destul de bine, de altfel, mi-am dat seama ca sunt doar proteze ortopedice, picioare de lemn ce sunt bune in lipsa de altceva pentru a comunica lucruri, dar pentru a exprima sentimente sau stari de spirit, trairi, nu este nimic mai bun decat graiul stramosesc.Celor ce vorbesc mai mult de o limba as vrea sa reflexioneze de exemplu asupra a ceea ce este suma suprema a trairilor :¨ Te iubesc !¨. La prima vedere pare o fraza foarte simpla de tradus si are traduceri foarte exacte in majoritatea limbilor, dar daca ne gandim la starea de spirit, la emotia trezita de aceste simple cunvinte, vom realiza, cred la unison ca sensul acestor cuvinte este valabil exact doar in limba romana, pierzand parte din intelesul complet in orice traducere. Acesta e doar un exemplu, dar cred ca e intr-un fel cel mai reprezentativ dintre ele, unde in traduceri se pierde parte din valoarea simbolica a lucrurilor, se pierde adevarul. Cuvantul e mult mai mult decat intelesul sau, cuvantul e simbol, e gand pus in fapta, e material, chiar daca intangibil, e viata.
Nuantele de multe ori se pierd in traduceri si de aceea renunt la piciorul de lemn, scriind in limba mea intai,iar numai dupa aceea traducand,cu siguranta interioara ca pun jos eul, esenta gandirii mele.
